|
|
|
|
|
|
Lipscani, inima Bucurestiului de altadata
Este Bucurestiul de odinioara, concentrat in jurul unei strazi vechi, inguste si pietruite cu dale ca pe vremea romanilor, un coridor obscur care se strecoara spre lumina.
Autor: Antonia Garonfil, 6.3.2007 | 
| | Dar este, in acelasi timp, centrul onorific, istoric si spiritual, este leaganul Micului Paris, este un fel de culoar putin mai incapator, ce ne reaminteste de micile orase-targuri. Imobilele sunt joase, tasate unele langa altele, inghesuite precum batranii care se straduiesc sa ramana in picioare si se sprijina in baston sau chiar reciproc, de teama sa nu cada. Zgomotele de pasi si vocile trecatorilor se zdrobesc de ziduri. Ar mai lipsi o caleasca si totul ar fi ca pe timpul domniilor fanariote. | | I se spune Lipscani si e ca un labirint de stradute cu trotuare denivelate, construite deasupra unui sol prafos, care isi face loc pe ici pe colo prin pavaj. Numele de Lipscani l-a capatat de la orasul polonez Lipsca sau, in varianta contemporana, Leipzig. Aici se afla pulsul orasului secole de-a randul. Blanari, pantofari, caldarari, selari, bacani veneau sa isi vanda marfurile si sa se tocmeasca. Pe placutele strazilor din jur, dainuie si azi denumirile acestor meserii. Lume pestrita, nationalitati si etnii diferite stranse laolalta isi etalau produsele intr-o varianta retro a actualului marketing, prin strigate menite sa ii ademeneasca pe cumparatori. Evrei, greci, bulgari, sarbi, armeni, austrieci si albanezi isi faceau veacul pe Lipscani. Cel mai vechi cartier – actualmente minicartier – al Bucurestiului a cunoscut, de-a lungul existentei sale, Renasterea, modernismul, revolutiile, razboaiele, imbracand atat forme baroce si renascentiste, cat si neoclasice. Nu numai din punctul de vedere al arhitecturii. Totul este ca un mozaic, ca un amalgam de stiluri, de oriental si occidental, de lux si saracie, de frumusete si obscuritate invaluite intr-un ansamblu. | | Unele case-martore isi mai amintesc si acum vremurile trecute. Acoperite cu straturi intregi de tencuiala sparta pe alocuri si spalata de ploi, impopotonate cu balcoane stramte, prevazute cu hornuri prin care se vede iesind fumul sau cu ferestruici cum se mestereau pe vremuri. Ploaia si praful au sters nuantele de ocru sau de caramiziu, lasand in schimb un gri uniform. In coltul ferestrelor, casele-martore la trecerea timpului ne arata ridurile capatate dupa secole si decenii: crapaturi in tencuiala, din care rasar firisoare de iarba ce ne aduc aminte de iedera de altadata. Stapanii lor sunt in majoritate evrei, ca si inainte. Masinile nu au voie sa treaca, lucru benefic, pentru ca i-ar anula tot farmecul. | | Magazinele s-au pastrat si azi. Au alura de caverne sculptate la parterul cladirilor seculare. Fostele dughene s-au transformat in buticuri cu iz de pravalii, pastrand aceeasi nota de autentic. Se comercializeaza multe: de la obiecte pretioase pana la artizanate din sticla, de la bijuterii pana la carti postale, de la parfumuri pana la carticele de anticariat, de la jucarii pana la pantofi si stofe... Preturi accesibile sau piperate, obiecte rare sau inutile, vandute in spatele tejghelelor decrepite sau al vitrinelor moderne... Toate se regasesc aici. | | Aici era Bucurestiul nostru. O lume contrastanta, idilica, fermecatoare, care isi ducea traiul cu diferentele ei cu tot si se reunea pe Lipscani. |
|
|
|
|
|
|
|
